Unt gros, acrișor, în ultimul nor, iar luna pare doar o uriașă strană românească, de stea așezată pe cer
În inimi, gogloțul de mămăligă, proaspăt fiertură și, în ochii noștri, zăpada
Este un fel de sens, de fapt, de amestecare a oaselor mele în oasele mele
Bate un clopot
Toacele bat
Drums drumming in white în mânuțele omului care dăruiește cele două portocale lui Iisus Cristos
Gânguresc lunile și l-ar prinde, în brațe
Ca Sfântul Anton
Ritmic închis, în strofele completate cu o mână stângă subțire, și apoi se deschid ca floare de colț pe o stâncă
Anul se schimbă, dar tu rămâi neschimbat, în locul șosetelor murdare
Unde nu se mai nasc șoricei
Este o mașină de spălat Bosch care clămpăne în amestecare cu cântecele copiilor de pe stradă
Și ei sunt murdari, ei ai cui sunt, ai părinților care nu au ce pune pe masă
Și atunci ce rost
Moi îs posmagii
Îs moi, dar din dinte mai curge o picătură de sânge
Spală-te cu Corega sau cu Sensodyne
În inimă s-a făcut roșu și sunt roți care trec, prin ea, asemănând-o cu ceasurile
Monoton
Cerebral,
Treci totul prin minte, atent, ca să îți dea soluția cea mai bună și apoi te legi la șireturi
E totul desenat, e totul desuet
Când îți pui coapsa, peste a mea, încep să fug, să mă strâng.