Aho, aho, poeți fârtați,

lira bine o-nstrunați!

Să mergem cu mic, cu mare,

ca să facem o urare

fetelor din lumea largă

cu buzele ca o fragă,

mândrelor cu păr bălai

de pe mioritic plai,

demoazelelor frumoase,

fie cât de pisicoase!

De lira-și rupe vreo strună,

ne ajută-atunci vreo brună,

cu descântec și cu-o vrajă,

să rămânem iar de strajă

tot la umbra nucului

de la Valea Cucului,

tot lângă izvorul rece,

bei din el, și doru-ți trece.

De pe culmea dealului,

de pe șaua calului,

cal abia repotcovit,

ce-aleargă neistovit,

spun un cântecel de iarnă,

după ce-am suflat în goarnă

și s-au adunat fârtații

să se uite-n constelații,

să ne spună-apoi curat

că nimic n-au cenzurat,

vrabia n-au dat din mână

pentru lupul de la stână,

versul nu și l-au stricat

pe vreun ritm prefabricat,

au cântat doar ce-au simțit,

pe nimeni n-au aburit

cu vreo poezea la modă

fistichie și comodă,

cu vreo poemă nasoală,

de semnificaţii goală.

Ia mai mânați, măi flăcăi!

Hăi, hăi!

E pe-aici și noul an,

ascuns după-un bolovan,

și așteaptă să-l urnim,

rostogol să îl pornim,

și cu biciul s-anunțăm

că dorim să îi cântăm.

Ia mai mânați, măi flăcăi!

Hăi-hăi!

La anu' și la mulți ani!

Nu vă scotociți de bani,

știm că voi sunteți sărmani;

că noi banii nu vi-i luăm,

mai bine vă alinăm,

cu un vers, cu câte-o floare,

s-aveți viața sărbătoare,

cât o fi lumea, pământul,

doar la voi ne este gândul,

să scăpați de răi, de hoți,

de smintiți și de roboți.

Ia mai mânați, măi flăcăi!

Hăi-hăi!