cuvintele nu înseamnă nimic, au alt înțeles pentru fiecare
într-o lume în care liniște au doar pietrele cu toate că și pietrele plîng
iubirea e ca arta războiului acum, și e diferită de la om la om
așa cum e la noi

eu sunt un fel de ghid intergalactic către vestitele plaiuri ale nefericirii
puteți avea încredere în mine, ajungem la timp
între două alăptări cu întuneric
eu vă învăț cum să vă scrieți numele într-un măr pe care să-l oferiți iubitului
atunci cînd șarpele doarme

n-ați văzut niciodată flăcări cu vîrful în jos pentru că focul și gravitația
au acel gen de relație ca a noastră, dar vă învăț un truc ca să deveniți invizibili
nu trebuie decît să spuneți te iubesc de trei ori și să beți un pahar cu alcool
și apoi vă învăț cum să faceți dragoste cu o umbră

știu și cum poți scăpa de timp, acest lubrefiant care ne ajută să ne înfigem în moarte
fără durere, că nu degeaba diogene e amintit pentru ce făcea și nu pentru ce a spus
economia ne vorbește clar că atunci cînd ești copac e mai bine să ajungi mobilă
decît o carte sau mai rău

oare ce mai fac vulpile, la ce mai visează ele după ce strugurii au fost culeși
transfigurați în vin, oare vinul ce mai știe din copilăria lui
în memoria planetei ce a mai rămas din univers
ridurile de pe fața unui om sunt portativul muzicii lui care vorbește depre cîtă durere
poate fi îndurată cînd ai scos cu mîna ta soarele din mare

cine o fi inventat cuvîntul captivitate cînd există iubire
și porți aceiași papuci ca pe biblie
fără să fiu melodramatic, undeva în univers e o sfoară cu numele tău
care te iartă de toate păcatele