în această viață nu am fost nimeni alta decât eu însămi
ce am iubit a trecut prin mine mai departe prin măduva gândurilor
extrasenzorial
că dragostea este un fel de supliment pentru existență
ce prima dată trece prin creier
un anotimp nemuritor

ori un
tărâm fantastic de exersat vise lucide

suntem vii pe pământ și cerul părăsit întru-totul
citesc din Thoreau și pot atinge numai din memorie
hârtiile cu notițe

ce am trăit pot să trăiesc la infinit
ca Ofelia nemuritoare pe o barcă stingând din flăcări
numai cu puterea minții

the comfort zone e doar un eufemism pentru închisoarea ce tot crește în straturi dar tu te-ai obișnuit s-o iubești din toată inima ta

ca acest poem
în care lovește fulgerul de mii de ori
și lasă cicatrici spectaculare.