umbra, când s-a trezit, a întrebat:

- dar unde este poetul?

- în timp ce dormeai, poetul s-a ridicat,

a plecat, și-n urma lui a lăsat un bilet pe care scrie:

"nu am nevoie de umbră

pentru a fi pasăre!"

dar ce fel de pasăre nu a spus...

păsări sunt pretutindeni,

dar niciuna nu are aripile

însângerate, răspunse iarba

scuturându-și amintirile prăfuite,

umbra spuse din nou:

- nici eu nu am nevoie

de poet pentru a fi floare!

și după ce intră în pământ

se ținu de cuvânt

iar floarea, după ce fu culeasă

și ajunse într-un borcan cu apă,

pe marginea interioară a unei ferestre,

lăsă să cadă ca mesager o petală,

șoptindu-i ierbii:

- nici eu nu am nevoie

de pământ pentru a fi

privită și mirosită!

iarba, întristată, crescu până la fereastră

și îi răspunse florii:

- nici eu nu am nevoie să fiu cosită

pentru a plânge!

- dar de ce plângi? întrebă floarea

- plâng fiindcă ferestrele vor fi închise

și nu voi putea visa alături de tine...

- bine, dar ce speri să visezi?

- trebuie să recunosc, cu toată sinceritatea,

că și eu am fost îndrăgostită de poet,

numai că între el și mine ai fost mereu tu, numai tu...