După câteva zeci de metri de la semnul rutier de ieșire-n câmp,
în depărtare,
la marginea de vest a orașului,
cineva a vrut pornită o casă mare.
A înfipt, deci, de început, doi pari imenși,
peste care ciulinii au crescut – denși.
Păianjeni s-au cățărat pe lemne,
ca abandon, semne.
În oaza sălbăticită și calmă, singuratică, departe de oraș,
parii au rămas, de atunci, două semne pe imaș.
Păianjeni țes pânze lucitoare
între cele două verticale.
Pânza dintre pilaștri
are stranii irizări de nori – albaștri.
Păienjeni au abdomene cât suveicile de la filatură,
cu ogivele lor gri-metalice pe osatură.
Pe jos, materiale și scule de la locurile de muncă
se afundă ca urmele de vită în luncă,
fiindcă tovarășii
de peste gardul uzinei
suferă la încasarea chenzinei;
Așa că fură
din parcul industrial care pornește devale cu
fabrica de textile, fabrica de bere și IMAIA
care arată medievale.
Arată ca ... aia.
Tatăl tău venea acasă din schimbul 3,
prin cimitir,
sărind gardul pe unde avea la bază o proptea,
și, Zdup!, la margine de stea,
lângă cele două semne s-a dezechilibrat
și a trecut prin pânza dintre pari,
unde un nevertebrat
s-a strecurat sub gulerul de la cămașă
și-a adormit acolo cum doarme copilul în fașă.
Trezit acasă, așezat în șifonier, păianjenul
a ciocănit cu ogiva lui
în umerașele din fier.
Maică-ta l-a auzit,
a cercetat cu mătură și cu făraș,
dar el, păienjenel,
a sărit și a fugit sprintenel
pe imaÈ™.
Din adâncul mobilierului,
dintr-un cotlon,
hop! și tu dintr-un cocon.