cândva, voi pleca, voi pleca

în urma mea, sub copertele unor cărți

vor rămâne cuvintele

așa cum rămâne rădăcina

copacului tăiat în pământ

iar la o aruncătură de lacrimă

lăstarul crescut

din tandrul protest al iubirii

în fața nimicniciei

tu, omule, te vei așeza cu privirea

pe anumite poeme

pentru a-ți odihni sufletul

epuizat de atâtea respirații

gură la gură

cu absențele unui suflet pereche

cuvintele mele vor încerca să-ți vorbească

pe limba căutărilor tale adânci

inelele trecutului meu

îți vor căuta mângâierea

și degetul potrivit pentru uniunea

transcendențelor noastre

pe aceeași coloană infinită

a unui gând luminos

poate că, cine știe, îl vom găsi

pe Dumnezeu

la capătul întrebărilor fără răspuns

poate că, peste noi, ca o zăpadă

va curge, la adierea unui vânt solitar

lumina tuturor stelelor

poate că, într-un moment

de obscură tandrețe

gheara morții ne va scăpa

și ne vom întoarce

la nesfârșita copilărie

la locul acela în care

bătăile inimii se întorc

la inima universului

cândva, voi pleca

dar visele mele vor răsări

din adâncul hârtiei

înflorind în adâncul ochilor tăi

Ionuț Caragea, 13 august 2023