Visai la un sunet elastic,

să se-ntindă,

până rupe toate corzile,

și-n ultimul acord

să vibreze o bătaie de inimă.

Dar te-ai rupt de sine

ca o frunză-ntomnată înaintea desprinderii

de tot ce a-nsemnat pentru fructe.

Oare vocea ți se pierde în gol?

Sau monstrul pustiului devorează ecoul?

Aici, de unde-ai plecat,

te mai întorci, adesea, cu gândul

însoțit de cuvintele înflorite-n amiază.

De fapt, n-ai plecat de tot,

doar te-ai frânt într-o altă amiază,

tânjind, febril, către eliberarea mută.