poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-07-31 | |
Carnea mea nu mai are mult calciu,
sunt ca o fleică de carne bătută făcută numai adâncituri de mama Terra, sunt o umbră dureroasă de lut muncit, pământul mușchilor nu doarme de extenuare Am făcut cel mai lung tur ciclist, cred, din pustă până în aproape tot Oașul, acum mă pot crede oșan ca Dragoș-Vodă, acum sunt insomniac, voi claca după Turu lung până-n Halmeu, apoi pe drumul apoteotic la Turț, unde-am văzut cum un uliu ucide un corb, dar vin alți corbi și nu-l lasă deloc să ridice-un confrate, iubirea riscantă acționează și-n agonia unui corb cu picioarele ridicate stând oblic pe spate Mi-a venit un gând nebunesc să privesc hărți voiam să mă-ntorc din Turț prin Turulung, se-arătau nori grei doar dinspre Maramureșul istoric, din Ucraina, Iubita_Una mi-a zis că deja plouă în pustă, arată ploaie mereu, am întrebat un om ieșit dintr-un local dacă nu pot să ies către Călinești-Oaș "ba da, o iei prin Turț la dreapta, apoi Gherța Mare, Gherța Mică,drept la Călinești" (precum Călin Nebunul, din cenușa vetrei ca din arc să merg săgeată până la uriași) Mi-a urat sănătate, Doamne ajută, dar... n-a fost ușor, vântul apusean, de pustă se combina la început montan c-un crivăț de vară, din nord, am filmat o crescătorie de doi struți și doi emu la intrare în Gherța Mică, la o aruncătură de drum, am mâncat prune din pom, un struț a venit prin curtea îngrădită până spre mine candid Pe urmă m-am gândit să pedalez pe Giant mai repede, să nu se întunece naibii rapid, peisajele erau incredibile, oșence elegante și cu batic negru-roșu pe cap, nu mai aveau costum tradițional, discutau, o tânără în rochie elegantă albastră mergea pe șosea, cu nurii legănării, cu părul lung negru până la mijloc, lins Ceva pitoresc, mijloc de transport vechi — treceau trocariciuri voioase prin Turț cu țărani mândri în ele, cu cel mult 15 km la oră, minuscule camionete cu motorete în față (cinci-șase persoane le era limita) M-a prins ploaia ușoară la început, coboram dealurile exact ca în Andaluzia în martie, cu viteză ca de mașină, de urcat era dificil și-au apărut mașinile de poliție înainte de-a urca și eu să văd în ciuda întârzierii lacul Călinești-Oaș, norocul meu că polițaii au fost băieți buni, uitasem să aprind faza din spate, mă compătimeau că-s ud tot, n-aveam nici cartea de identitate la mine, oricum este expirată din aprilie, mai bine Un cățeluș în codru mirosea strada pe mijloc și-am urlat să se dea pe margine, veneau mașini din sens invers cu faruri aprinse, mortăciuni se țin lanț, arici, vulpi, iepuri, hârciogi, cârtițe, am numărat o duzină M-am așezat pe-un cauciuc după Livada, nu-mi mai simțeam pieptul sub cămașa albastră udă fleașcă, scoasă de multe ori, mi-am unit picioarele ca într-un lotus, mi le-am ridicat de mai multe ori, cu capul ridicat spre norii ce se duceau — or fi crezut șoferii de TIR-uri, 4×4, bolizi ce goneau în trombă, cu picuri fini stârniți că nu mai sunt întreg la minte, că mă ridic jignind orice anvelopă de mașină mai sus decât fumul scos prin acoperișul unei case cu rromii cei mai săraci din comuna Botiz dintr-o vatră ce miroase a acru, ars, umed ca un uriaș ucis de-un Călin Nebun lângă foc
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate