Am mâinile murdare de sânge,
de sângele meu răzvrătit pe inimă.
El nu înțelege cum poate să bată
pentru altceva.

Fata în alb,
scoate prosopul roz să-l îndepărteze.
El se împotrivește, țipă ca din gura mumei,
care și-a pierdut unicul fiu
în ziua de praznic.

Vrea să se întoarcă în piept
să clocească o altă inimă,
sinonimă cu a veneticului
care a bătut parul.

Poate reluând de la capăt
chemarea sângelui
ne sincronizăm cu lumina
și devenim mai buni.