ochii tăi sunt un pântec mamă
rana nu are culoare
străduind mereu să mă nască
fără pleoapă cresc precum o buruiană
sub ceruri înghețate
așteptarea și-a creat propria marcă-nstelată

lutul este mai tare ca mine
știu de la cei adormiți
ascult cum pot să-ți frământ oasele
cărămizi între cărămizi
pentru casa pe care-o visezi înălțată

fără să devin canibal
îți fur lacrimile
și hrănesc sângele sap noi artere
depărtarea îți poate plia
orizonturile nefolosite
erupția izvoarelor
nu se poate zidi

***

ochii tăi sunt doar un pântec mamă
atât pot citi lutul
uneori pietros în care mă prăbușesc
fără să vreau opri
tăvălugul speranței că va fi bine

soarele curge în amprente
pe sub fantome
va coace vederile atât cât trebuie
să le pot asorta
rochiței prea scurte a dimineții
și amiaza să nu coclească de verde mamă

nu mai căuta povestea
ochii de pântec nisipos și-au golit
toată sarea în mine

o mare uscată și oarbă mă iartă mamă

curcubeul
țâșnește din ochi ca un pântec