Momentul în care simți o parte din univers
vărsându-și o parte din stele
iar eu îți pândesc marginile sufletului cu o foarfecă imaginară, incapabilă să taie din tine

și plouă și-n inimile noastre
ca într-un miez viu fără cărări

pe unde a trecut dragostea s-a născut un cireș sălbatic fără de trup
ca într-o rotație completă, desăvârșită a pământului

în cosmos nu plouă, dar șansele de viață trec ca un vârf de cuțit în carnea singurătății

azi suntem vii
doar sufletele noastre incomplete visează că se iubesc
că fac dragoste și apoi mor departe în lume

și visul acesta e cea mai vie formă de viață pe care o cunosc
căci spală întunericul din el însuși, ca o scară ce descinde-n abis ca într-un loc magic

Dumnezeu face decor pentru stele precum inima mea se face nesfârșită când dorm (iar tu ești tot ce pot închipui mai ascuns, în toate gândurile ce se nasc să respingă orice fisură în care se poate strecura moarte).