un zid îmi cheamă umbra, pentru-a deschide-o poartă,

eu rătăcesc bezmetic, pe strada de hârtie,

un val încă trăiește, desprins din marea moartă,

și luptă cu o haită de urme-n agonie.

o inimă nebună, la vâsle grele trage,

eu pipăi nemurirea, cu degetele boante,

un suflet vea să aibă un tânăr trup și rage,

o neagră balerină se-apropie pe poante.

din depărtări celeste, o rază jucăușă

mi-aduce la timpane un ton de melodie,

aș vrea să pot renaște din propria-mi cenușă,

să cânt într-o pădure, nu într-o colivie.

o ploaie se pornește, din ochii ca de piatră,

și curge ca o boală albastră-sângerie,

o inimă nebună, la luna mută latră,

un suflet se jertfește pe strada de hârtie.