uneori e necesar să te uiți în oglindă și să vezi că plîngi.
să-ți vezi fața înecată, nasul înfundat, să simți pieptul
de trei ori mai mare pentru că inima nu mai are loc și vrea să fugă de tine
ca un cîine din lanț. să nu mai poți ține paharul în mînă
și mersul tău e ca prin labirint, dar firul ariadnei nu există.
și iubirea e un drum cu sens unic și care se înfundă.

cum există un neptun al mărilor, există și unul al lacrimilor.
își înfige tridentul în ochii mei să dau drumul durerii.
și cum e bila de pinball pe care o pierzi printre clapete, tot așa
e și sărutul tău care îmi umblă prin trup și iese din mine la primul suspin.
m-am spălat pe cap, pe corp, dar nu te poți spăla de durere.
lumina trece prin mine și udă peretele. unghiile nu-mi mai cresc.

am băut două pahare unul după altul ca să mai fie ceva care să curgă.
dau cu mîna prin păr și văd că îmi cade. sunt ca în poemul acela în care
mergînd prin deșert nu se văd urme de pași în urma mea.
dau să-mi aprind o țigară și bricheta are flacără neagră. iar fumul îmi iese prin piele.
sunt ca un autostopist pe care nu-l vede nimeni. iar mașinile merg toate cu spatele.
nu credeam că sufletul se poate desprinde trup. tu ai reușit asta.