... în acest tren Regio, în acest vagon necompartimentat
suntem 9 oameni și-un câine cu limba scoasă,
merg de niciunde vreo 20 de km către niciunde,
tot la fel vrăbiile, lizierele, mirosul ierbii arse
nu-mi provoacă nicio bucurie, sunt străin
și cred că bucuriile apar din ceea ce cunoști cu adevărat,
cum recunosc eu dragostea ta elementară
când mă întrebi câte kg de cireșe să iei să faci dulceață,
când îmi spui că sâmbătă mergi cu fata să vadă circul,
când trebuie să găsim o soluție să reparăm tavanul,
cum dragostea mea e elementară ca bună ziua domn învățător,
ce am avut de pregătit pentru azi? astăzi nu lipsește nimeni.

În acest tren Regio, în acest vagon necompartimentat
unde stau de nevoie până să se sature portofelul
mă rog cu ochii să avem răbdare, să nu țină mult
și viața aceasta pe care o împing înaine 8 ore pe zi
va fi pentru ca în toate celelalte să mă așez dodo somnic
să fiu cal cu povara ușoară pe umeri prin iarba înaltă
pe unde nu poate să pășească fata
să car lubenița cea mare de la supermarket.

În rest totul e bine, ai mei, ai tăi, ai noștri
din mare mila ta Doamne.