Vreau să-mi plec fruntea
pe umărul amurgului
apoi să-mi întorc
privirea
pe serpentinele acvilei
înapoi în orbita
gândului meu,

Nu te-am auzit de mult
delirând
a mine, a noi,
nelăsându-mi somnul
să doarmă,
când clipele se târau opac
şi cronic
peste amândoi,
în prăpastia mută
din talia clepsidrei,
topind abstractul
incomensurabil al
timpului,
în cealaltă absidă

Am auzit că umbli
pe neunde
şi neîncotro,
nu te-am văzut demult,
nici măcar înnoptându-mi
în gând
sau în pătratul tavanului
suspendat
între cer şi pământ

Vreau doar să-mi aplec fruntea
pe amintirea nisipului,
pe uitarea
umărului tău scund,
sau măcar în galopul nebun
al vreunui val
de ocean,
muribund