știu că n-o să vină Alanis Morisette

să-mi fredoneze din Ironic ușor ca prin vis

în urechea cea bleagă

omule tu ești ca ploaia care-mi deșteaptă începuturile

nu va fi să fie

nici Varvara cea blondă la urechea muzicală

să-mi stârnească dorul de pomi înfloriți

de Katiușa așteptându-și pe mal iubitul plecat la război

nu va fi să fie

vreun tumult nostalgic prin aerul înserării

romantismul desuet al visului

scufundat în propria sa destrămare

nu știu ce-o fi de-am îngropat aproape toate iluziile

(aici parcă mi se năzare Ivan Turbincă

pașol na turbinca - zice

și toate iluziile devin ascultătoare)

când mă trezesc din puful romantismului

toate serenadele fac stânga-mprejur

pleacă în pas de voie de nevoie

spre muzeul de antichități al subconștientului

de-ar fi să ies odată din cavoul textualismului

printr-o retragere de bunăvoie și nesilit de nimeni

fără vreun legământ pe viață

de va fi să fie și poate o să fie

spune tu suflete ce să te mai stârnească

praful cosmic așezat peste lucruri

eliberarea din temnița cărnii

prospețimea de fecioară a dimineții

cine știe ce-o să fie

să ne închipuim totuși speranța chemată la ordin

drămuirea iluziilor până va rămâne

doar un punct rătăcit

și de-o fi și-o fi să fie vreun final de poezie ori vreo aspră muzichie

până vreun pitic va bate-n gong va zice gata pân-aici gata

jur că îmi voi repara lopata veți vedea voi ș-apoi s-o retrage țanțoș

ca o fantoșă de parcă ar fi uitat că lumea vine dar mai și pleacă

asta desigur nu va fi să fie

v-o spun cinstit

că nu degeaba tot am în gând

să port și pălărie

asta devine după prostia din capul tău

ar zice Moromete asta vine din Everything al meu

ar zice Alanis Morisette iar Varvara cu Katiușa

îmi va arăta doar ușa c-a înflorit căldărușa

nu-i nimic îmi zic bat șaua

să priceapă șandramaua

că n-o să reziste mult

cât ar fi zidul de cult

dac-o fi și-o fi să fie-n pana mea de poezie

vreun regal vreo sindrofie vreun pitic fără scufie

închei scrisoarea așa

vă salut eu sunt Pașa