În tăcerea dintre noi e ceva intens, care doare, lumina are strălucirea unei aurore polare și glasul vântului alungă fluturii ca pe niște suflete efemere, în timp ce aroma de petale se urcă, plutind, spre raze de soare rebele.

Tu închizi ușa în urma ta, te transformi în dor care curge grăbit înspre ape solitare, buzele mele au gust de cireșe amare și de lacrimi cu sare.

Ochii mei îți urmăresc pașii grăbiți, urechile aud bocet de stele nemuritoare și reci și mă gândesc de ce oare tu te grăbești să pleci?

Primăvara suspină, răsturnând pe pământ un vals de lumină și copacii răsfățați se nasc iar, acoperindu-se cu o brumă de flori.

Mă tot întreb unde mergi azi, când gândul meu urcă o scară și apoi cade, cu toată ploaia ascunsă în nori?