stau pe terasa scriitorilor de la muzeul literaturii.
sunt 31 de grade, vinul e rece, lumea vorbește.
eu nu am nimic de spus, mă gîndesc cît de mare
o are balena. cică e cea mai mare. eu nu am nimic
în afară de un sentiment de pierdere. de rătăcire.
îmi scot piciorul din încălțăminte, ating pietrișul.
mă conectez cu lumea, lumea trece prin mine așa
cum trece curentul printr-un fir. mă simt mai prost
decît orice fluture. ei știu să zboare, chiar dacă unii
trăiesc doar o zi.

nu am nimic de pierdut, am pierdut deja tot ce aveam.
beau pe terasa scriitorilor la fel ca la pierderea demnității.
am picioarele goale, pe pietrișul fierbinte, vinul rece
inima rece. am văzut cum o pasăre a prins fluturele
și l-a înghițit imediat. așa merg lucrurile, ești zeu
pentru o singură zi. e un poet care doarme cu capul pe masă.
cum spuneam, nimeni nu e cu adevărat zeu.