Motto: „Matematica este alfabetul cu care Dumnezeu a scris universul„ – Galileo Galilei

Punctul.
În sincopele iubirii se cheamă - sfârșit,
la debut, îndrăgostiții-i zic: un nou început.
Și unii și alții greșesc, este doar ... punct.
Nimicul nu este punct, este un împrumut,
așa cum zeroul, al punctului atribut,
se confundă cu nulul - veșnicul nevăzut.
Începutul și sfârșitul punctului converg.
Elevat, pentru el, alfa și omega sunt la fel.
Gata, ne-am supărat, să punem punct!

Dreapta.
Noțiune primitivă pentru calea infinită,
ce nu se abate și este perfect ne-ndoită.
Are o dimensiune unică - lungimea
și o străbați ușor - numai cu privirea.
Deci, e lesne de priceput - nu are grosime!
Poate fi un șir de puncte - înghesuite bine.
Trece pe unde vrea, că așa poftește ea.
Două puncte aflate oriunde-n cărare,
dau, totdeauna, cea mai mică depărtare.

Axa.
Este dreaptă cu un punct unic - la demarare,
originea, kilometrul zero pentru orice plecare.
Din el nu știi ce infinit să alegi ca țintă,
în orice sens pornești distanța e - nesfârșită.
E banal - axa are două feluri de mărimi,
pozitive și negative,în opoziție, pe ea găsim.

Planul.
Două axe creștine în cruce s-au dispus,
ca și cum dintr-un buric siamez s-au născut.
Aici încurcătura este mare ... la ales,
patru direcții de mers, în ofertă au purces.
Foaia axelor, pânza perfect plată,
este raiul compex, mixul de cununare
al numerelor reale cu cele imaginare.

Spațiul geometric.
Fiindcă pe generalizări ne-am pornit,
vom pune trei planuri, două câte două,
perpendicular, să zicem, la triplu-ncrucit.
Axele la intersectare, dreptele interplanare,
dau originea spațiului, punctul de guvernare.
În spațiu pe o dreaptă ești slobod s-alergi,
e cel mai scurt drum ca alt (xyz) să culegi.
Spațiul, sacul fără de margini, este imens,
punctele, extrem de dens, în el s-au cules.
Cum orice simț al punctului are - zero valoare,
rezultă, în cumul, vidul-nesfârșit, Vidul Cel Mare.
De reținut,
este virtual precum timpul - aliatul său natural.

Universul.
Universul este o splendoare!
E generalizarea multi-spațială complicată tare.
Dreapta lui nu mai este acea simplă cărare,
formată din numere ce o iau la deal sau la vale.
Ea este șiragu-mpletit, dibaci și trainic urzit,
din îmbinarea elementelor-spațiu greu de definit:
- particule ce-n uriașe și mici infinituri se compun;
- forțe care unificate sunt firave sau torent nebun;
- legile de guvernare a sistemelor infime sau gigante;
- și altele pe care știința nu le-a prins, încă, în carte.
- nu în ultimul rând spațiul și timpul, trunchi-comun,
liantul în care oamenii, pe celelalte, le scufund.
Îi bănuim buricul și-a lui zgomotoasă născare,
expansiunea și complicatele legi de mișcare.
Dar, ce-ar fi, dacă Universul cu Universuri se are?
Adică, dacă intră și el într-o ... super-generalizare?
Interesant!
Grea provocare duce omul în frageda-i spinare!
Numai tu,
Doamne, poți lumina întunecată lui cercetare.