Urechile tale erau
urechi, acum urechiușe
ale pământului, ciuperci
maronii, galbene,
ocru, oranj, roșii,
în ce te vei mai transforma,
poate vei fi noua versiune
ChatGBT, vei lua bucuria
tinerilor de-a mai inventa
declarații de dragoste, vei lua
pe logodnica Rosie,
ca Spider, fratele zeu,
fiu multiform al lui Anansi,
i-o vei sufla
într-o singură zi
geamănului Fat Charlie

Întreagă
AI — artificială, inteligență
fără carne, doar oase în piele,
te vei arăta în minți să pierzi
pe răzvrătiți,
cu zâmbetul până la urechi
infinit de rănit, ca rânjetul
mamei lui Rosie

Îmi este deja o imensă greață,
o neuitare-a lutului apăsat
să scriu texte despre dispărut

Tu nu ai dispărut, lady Mi,
doar involuezi
de la stadiul carnației,
mișcării normale, prea-ncete,
către simpla idee de rupere

Ieri îmi frânseși un picior,
diseară muști din gâtul meu,
mâine o să vii să-mi iei trupul
ca sirenă — parola de la computerul
lui Fat Charlie,
spusă lui Grahame Coats,
uite-așa pe zi ce trece
de foarte departe și totuși
de undeva prea aproape,
androidul meu, lady Mi,
tu încet vii, mă distrugi