Trup zvelt, de-adâncit suferințe,
față ca o inimă, ochi căprui,
nu mai știu bine ai cărui
pământ, ai cărei planete,
voi sunteți doi aștri morți,
I'm sorry că v-am întâlnit,
păreți vii, ochi reci și fierbinți

Știu de ce virtual vă răspund,
reiau povestea privirilor
a mea și a voastră, voi doi
contra mea, doar c-un aer superior,
eu ce să zic, m-am pitulat
sub trepte, am înțeles, în plus
mă simțiți, în plus prisosesc,
fug, n-am ce căuta unde sunteți
voi stăpâni, îmi amăgesc soarta

Încep să m-adresez reminiscenței
din iubirea ce-a dispărut total
ani la rând, drumurile m-au dus
departe, voi ați rămas să faceți
unghiile, să oxigenați păr roșcat,
să mergeți cu proprietara voastră
la concursuri de angajare, pierdute,
în joburile dezamăgirii, onești,
precum și de-o melancolie incurabilă

Cred că numai voi, ochii căprui ai săi,
ați rămas identici, egali din tinerețe,
când ați ieșit primii din Dobrogea
pentru concursul la masterul SRI,
nemernicii probelor finale în București
v-au picat,
de-atunci începând calvarul
subviețuirii voastre,
apoi traiul din expediente
după ieșirea de sub a mea privire

Voi, ochi căprui ca ai Veronicăi,
voi, ochii primei mele femei din viață,
voi, ochii lui Ki,
ați vrut să fiți "ochi albaștri" de SRI,
dar v-ați potolit strălucirea de-azur,
nu credeam că de foarte departe
mă petreceți ocrotitori ca licuricii
uitați vii peste iarnă într-o casă