injectez orașului substanțe de contrast pentru a i se vedea

mai bine arterele

otrăvuri lente îmi parcurg trupul în timp
ce pun cafeaua în filtru un alt drog care mă ține în viață
dimineața răsăritul are ceva magic
văd oamenii ieșind din întuneric din casele lor frumoase
se plimbă absenți pe străzi
caută un loc spre care să se îndrepte

le injectez și lor substanțe interzise
ca să li se vadă mai bine tulburările psi ho ti ce

discul roșu ajunge deasupra mea
știu că nu sunt un doctor
nu știu să vindec nimic dar tai cu bisturiul carnea moartă a lumii
e nevoie de precizie și contact direct pentru a a fi față în față cu răul

se face dimineață
se sting luminile galbene ale stâlpilor
acum soarele ne hrănește cu o lingură
în doze și proporții perfecte pentru a subzista

suntem pacienții lui până ce devenim abstracți și minori

tot mai multe pastile înghițim
pentru că lumea este spitalul nostru
tot mai multă singurătate apasă pe creierele noastre
rămân pe patul meu de spital și știu
trebuie să îmi injectez mai departe
substanțele de contrast
în vene

pentru a mi se vedea organele, inima , teama.