Ana are mere
a îmbătrânit ca vinul sec
ca literatura de sertar despre care nu s-a vorbit cu anii
și a scos capul spre lumină de 15 ianuarie
când îi pomenim pe cei
care nu mai sunt

când vorbim despre abecedar
poezie
sfoară
fluturi
mușchetari
nimeni nu o mai înțelege

Ana are mere
e sanie pe pământ uscat
e dorul de mamă și miros de cozonac la Crăciunul copilului orfan

din mâini curge Ana are mere
din ochi curge Ana are mere
din vene curge Ana are mere

cuvinte

Ana are mere
spune că timpul e cel mai gros lanț
te leagă și îți râde isteric
deseori te face
să întrebi
ce e dincolo de Dumnezeu

poeți lumină distanță

Ana are mere
își poartă rochiile ca o primăvară
smulsă cu forța din pieptul iernilor grele
de zăpadă
de facturi
de schimbări climatice
legi noi se așază la picioare
ca niște motani flămânzi

laptele s-a îngroșat
scriitura s-a desprins de foaie și a fugit în locuri unde oamenii
încă mai privesc unii spre alții

când era mică
Ana are mere se credea inima Cernobâlului
o desenam pe asfalt și declaram loc Sfânt

pe aici nu se trece
pe aici nu se uită

aici se odihnește Ana are mere

revino
copilărie