se oglindește-n lacrimi zborul frânt de lebădă
frigul iar s-a strecurat în aripa dreaptă
amăgirea zilei are gust de zeamă searbădă
inima fremătândă un semn magic așteaptă.

iluzia plutește în aromă de castană coaptă
drumul spre fericire e plin de blocaje
nu credeam că vremea poate fi inaptă
să mai plămădească în suflete miraje.

simte și pământul că soarta-i nedreaptă
s-au înmulțit zadarnic temple și icoane
mă străduiesc să rămân lucidă înțeleaptă
să înțeleg de ce timpul impune canoane.

nu am nici o idee ce mă mai așteaptă
cu epic optimism mai urc încă o treaptă.