dacă a fi poet înseamnă renunțare la viață
mai bine nu
cu frunzele voi scrie în aer și tot mă va înțelege cineva
fiindcă mișcarea lor anarhică e cântul coborât din inimă
în apusul trecătorilor
distrați vor prinde din zbor câte una
mai multe
vor citi cuvintele de pe nervuri pețiol vârf crestături
clorofila ruginoasă le va rămâne amprentă
poezia e în fabulația zilnică a firii
peste tot dăm de praful ei fin distins în firul de lumină căzut anume
pe mâna poetului e risipă de cer
sub burice găsești mușchiul verbelor
a iubi indică nordul
poate fi însuși fiul rătăcitor întors spre a lua aminte
viața conține cuvinte
cuvintele sunt viața în care
poetul alege să meargă până la capăt