Privesc fine umbre de mătase,
Șiroaie de zulufi, înnebuniți de vise,
Atingeri de aer și pufi divini,
Raze de soare, înecate în fericire.

Erau idei și umbre cu praf de cenușă,
Ușa închisă, o ultimă cicatrice lasă,
Norii de luptă descriși pe acea masă,
Au bucăți de trup umed desenat cu ață.

Picături cu cristal de formă perfectă,
Am sub un ochi, surprins de lumină,
Vârful de munte e cântărit de pieptul meu,
Cort de durere în arcul coastelor mele.

Sub ploaie, zâmbește!
Femeia,
Picătura care aruncă undele,
În ea, privirea creează lumi,
Distrugătoare pentru nebuni.