am încăput cu toții într-o gură de fiară
ne-am încolțit unii pe alții și ne mânjim cu sânge atunci când ne scuipăm cuvinte
printre colți

am ucis răsăritul
am ucis apusul
am ucis luna și soarele
pentru a păstra un deșert de colți înțepeniți pe cranii alb – gălbui
pentru săpătorii după istoria unei civilizații dispărute

stai după colți!
să nu cumva să pleci
să nu caști gura degeaba crezând că ai ceva de spus
sângele vorbește de la sine

totuși este trist
în gura în care tihna a fost mânjită cu sânge, iubirea a fost mânjită cu sânge
la crăpatul de ziuă
în salve de tun

să nu cumva să pleci
să nu cumva să uiți
să nu cumva să ierți sau mai ales să mori
lăsând o gură rotundă de fiară mânjită cu sânge
să ne hrănească
colții!