În mâini nu am, de suflet, Dumnezei
să-i strâng, să îi comprim sau să-i dilat,
iar din priviri nu pot să vi-i arăt
mai mici, mai mari sau buni de cumpărat
prin târguri și oboare.

Ce lucru mare e și ce onoare să-i ai în ființă.
Atunci ești viu și-ți este ție drag
să știi, că-n așternut de albumine,
la tine-n sânge, Dumnezeu își ține,
lumina și-nvierea.

Nu te ajută în prezent puterea, cu inima să vezi,
cum paște duhul morții prin livezi,
printre globule albe, roșii, vitamine,
că dacă ai ști ce luptă porți în tine,
din ochii inimii, ți-ai făuri retine.

Dar vouă, trupuri oarbe și flămânde,
privirile vi se întind spre Cer,
spre acolo unde zeii tineri pier,
și înrobiți de rugăciuni perverse, vă consumați,
în ale morții averse.