soarele are inima lui
de aur
și bate galopant în luna lui cuptor
cu primul val o ia razna
cu ochii închiși prin zorii disipați aleator

duminica este mai întâi un gong
anunțându-l pe Dumnezeu
în teatrul absurd al vremii
spectacolul se ține pe străzi
cine are urechi să audă
multe știe să prevadă

mai apoi un cap imens de floarea-soarelui
vangoghian orbitor
până la a simți cum te toarnă
într-o carapace galbenă

te târăști abia putincios
venele inflamate midasian fac un zgomot metalic
de dragon aerul arde
în nemișcare simțurile toate se topesc

se face o baltă de portocal
pe orizont
parșive clipele amurgesc

doar marea se scaldă în propria serenitate