Glasul codrului

Mergeam încet prin crângul de platani
Duceam în spate zeci de ani...
platanii își grăiau în șoapte
"Ce cată el acum în noapte"?

Oare cum de înțeleg vorbirea lor ?
Sunt doar un simplu trecător !
Ascult atent , nici nu știu pe ce calc
dar tare îmi doresc ca să le fiu pe plac....

Să mă primească și să fiu de-al lor
Să nu mai am pe lume nici un dor....
Dar, ei stau drepți și neclintiți
oare ei stiu că sunt iubiți ?

Trunchiurile lor sunt apropiate,
crengile chiar sunt împreunate
rădăcinile ce nu se văd
le dau hrană și mult rod!

Există și alt mod de exprimare ?
Le pasă că sunt la o plimbare ?
Le este frică de mine oarecum ?
Sunt supărați că am găsit un drum?

Ar vrea să fie singuri tot mereu ?
Pasul meu le e prea greu ?
De ce mă tot întreb ce ei vorbesc
oricum ei sunt copaci și nu gândesc !

Dar cine știe în lumea lor cum este
căci fiecare codru are o poveste
și nu-i întreabă nimeni când îi taie
sfârșitul poate fi într-o văpaie !

Ei pot ajunge mese, sau dulapuri
cei mai slăbuți doar rafturi...
Pe alții lumea îi pictează
sau mobile de lux crează !

Când așchia din ei departe sare
contează oare dacă-i doare ?
ei nu grăiesc, doară foșnesc
și nu-nțelegi ce își vorbesc !

Acum e seară , bate ușor vântul
mă străduiesc să le-nțeleg cuvântul
Sunt amărât și caut alinare....
mi-e clar: tot sufletul mă doare !

Sufletul meu și-al lor s-au întâlnit !
Iar eu am înțeles ce mi-au grăit !
"Fi tare...gândeștete la viața pomului
și o compară cu a omului!



Noi stăm pe loc în nemișcare
voi va alegeți orișice cărare
Și vântul și ploaia suportăm
și oxigenul tot vouă vi-l dăm!

Sunteți stăpâni, păreti mai tari
dar noi vă slujim de mii de ani !
Ai rupt o frunză, ai rupt o floare...
te-ai gândit oare că mă doare ?

Ai venit să cauți mângâiere
sufletul tău alinare cere...
De la cine ? De la cel pe care-l tai
Le rupi florile și le dai...

Ar trebui să nu te ajutăm.....
dară noi pe ucigaș îmbrățișăm
Ne doare sufletul și ramul
dar, îți recapeți printre noi elanul...

Pătrunde adânc printre copaci
și nu vorbi, te rog să taci....
Lasă-ne pe noi să-ți dăm putere
și tot ce sufletul tău cere...

Noi te primim , te-nbrățișăm
Că ne ucizi.... ne facem că uităm....
ascunde-te la umbra deasă
de ai dușmani să nici nu-ți pasă...

Nu te preface că-ai uitat
Și fără milă ne-ai tăiat....
nu ai sădit altul în al meu loc
și nu îți pasă de mă bagă-n foc !

Tu vii acum și ceri alinare
de la acel ce-l tai fără cruțare?
Tu vi și cauți mângâiere
și tot ce inima îți cere ?

Învață de la noi ce din cărți nu ai citit
că umbra mea te face fericit!
Învață să iubești pădurea
și-ncearcă să arunci securea !"


OTOIPENI, 1 IULIUE 2022