Rămâi, iubito, pacea rănii mele
Că sunt bolnav de timp şi de tristeţe,
Tumultul meu tăcerea să-ţi înveţe
Sărutul meu când scriu în a ta piele.

Zidit e Domnul în nădejdi măreţe...
Când nori petrec în vieţii nopţii grele
Lumina Lui mi-aduci, ivindu-mi stele
Bătrân în căsnicie de juneţe.

Tămăduind în piept şi sânge plagă
A ta e tihna ce mi-o torni în aer
A respira-n neliniştea întreagă.

Cu un cuvânt în foaie de mă-ncaier
E de a da rostirii mele vlagă
Să te pot zice făr-al beznei vaier.