Un burghiu îmi străpunge capul tare
Simt că mă doare.
Îmi picură-n gură otravă,
Soarele moare.
Lama-i în venă,
Alcoolul în sânge
Arde pielea-n migrenă
Moartea-mi zâmbește
Zâmbește a țurțuri.
Cuie-n sicriu,
Groapa-i făcută,
Sfoara se lasă,
Popa-n cruce termină
Rugăciunea aleasă.
Undeva sus într-un stejar pătat de ploaie
Sta cocoțat un far,
Ce pâlpâia lumină odată...
Acum degajă un fum murdar.
Se uita încântat la ”cumetrie”:
"Uite ăsta fără mine a rătăcit!"
"Uite ăsta fără mine a murit!"
"S-a ivit în ghețar și a sfârșit strivit".
”Fără mine nu e lumină!”
”Fără mine nu e viață!”
”Fără mine nu e verde!”
”Fără mine e doar gheață!”
Din străfundul ”Marianelor” m-am ridicat,
Cu viteza luminii am urcat,
Văzând fumul negru degajat
De acest felinar rătăcit și blestemat.
Am văzut lumina,
Am văzut-o în mine!
Am scos lamele ușor,
Am închis gura, mi-am deschis mintea.
Mă ridic ca Lazăr reînviat
Și pășesc în sens opus al felinarului,
Departe de fumul nociv,
Departe de privirea-i deșartă.
”M-ai ghidat?”
”Cum? Când lumina ta e neagra.”
”Tot ce-i în jur tu îl acoperi cu cerneală.”
Din cauza ta am căzut în cazan și am ars...
Iar din cenușă mi-am construit aripi din aur,
Iar din cenușă mi-am creat coiful și platoșa,
Iar din cenușă mi-am făurit sabia și scutul,
Iarăși ție îți multumesc că te-ai acoperit cu fum și praf,
Ca să nu te mai pot vedea niciodată!