Poți să ai norocul să simți când ești schimbat de viață,
să simți exact momentul când ești înlocuit. Zile întregi
nu îți auzi vocea, nu te recunoști, nu dai de tine în oglindă etc.
Degeaba ștergi oglinda des, oglinda se aburește repede la loc.
Repeți gestul pe stradă, în metrou, la birou,
când citești sau faci diverse lucruri prin care contribui la creșterea PIB-ului.

Poți să ai norocul să te privească unul din morții familiei,
dar tu nu ai de unde dracu’ să știi asta, așa că ștergi în continuare oglinda, sperând.

Ai tot mai puține piese cu care să joci jocul pentru care ai fost născut.
Până la regină mijești ochii și inima peste deșerturile de pătrate ce te înconjoară prin aburi.
Te gândești (sau îți șoptește regina?)
că într-un târziu gestul tău compulsiv va fi tratat.

Așa că îți permiți să nu îți faci griji.
Și da!, poți să începi să ai noroc din momentul acela
când ai simțit tăcerea cum începe să zburde chiar și prin cărți.