Vezi, trec exact pe deasupra muntelui prea imens
Îi sperie tot...
Îmi pare rău de-a binelea cu privire la cocori
Par inutili, dacă nu se opresc și tot hălăduiesc pe drumuri lungi
Simt cum cocorii trec exact pe deasupra stâncilor
Sunt sus foarte sus și le iese
Doar eu stau sub pături înlemnită ca o pustnică albă
Din piatră, susură un mărunt izvor cu auriile monede arhaice prin el
Sunt un fel de bilețele pe sub pietre
Ce drag îmi e
Un fel de răbojuri aruncate de-a lungul vremurilor foarte lungi
Din limba mea pe care nici eu nu o mai cunosc
Pentru că m-a trădat
Cine ești și de ce ai trecut pe aici și câte secrete ai cules
Vezi pe sus
Cocori mereu trec
Eu sunt un marcaj stabil, o pustnică, dar pe deasupra cocori ar fi trecut încă
Ți-am zis cât îmi place să fiu pustnică
Natura este mai frumoasă dacă îi acorzi timp
Dar dacă îi dai viața ta atunci natura e ceva în plus nu crezi
Nu înțelegeam înțelepciunea Q
E înțelepciunea mea dar cred că era greșit ceva cu privire la ea
Pun un pas aruncat așadar în afară
Nu găsesc nimic și pe nimeni și mai pun atunci un alt pas în afară
Ies afară din trup
Cu cel de-al doilea pas,
Îți jur că am ieșit afară din trup
Și mă înalț cum se înalță și îngerii în ziua a 7-a
Sunt un fel de cocor trebuie să învăț repede să zbor
Și să intru pe lângă ceilalți să fim un fel de traumă internă de aripi
Care mult vor călători
Păstorită de un adevăr mare de o altă pustnică albă care îi cheamă
Pe cocori, la ea...
Trebuie să zbor altfel doi sau trei nu or să mă ajute și o să rămân un cocor părăsit
Trebuie să învăț foarte repede să zbor să plec de aici să îmi întind amândouă aripile
Să mai fac un pas
Să mai ies puțin din mine să încerc măcar
Trebuie să învăț să zbor altfel... Nu știu, or să plece peste munți fără mine
O să rămân singur un cocor singur și părăsit
Cocorii or să plece mai departe sub ei or să fie frumuseți
Dar eu simt că trebuie să mai zăbovesc încă
E zen pe afară și îmi intră prin trup
Să mai stau...
Sunt o stâncă de zen
1000 de ani
Vreau să fiu pustnică! naibii...
Azi nu
Nu am făcut niciun pas
ia să fac un pas în afară
Și îmi pun piciorul stâng în râu
Bilețelele mele din râu sunt vorbele pe care le-am vorbit în această viață
Care strigă
Ia să nu fiu cocor pentru că dragostea sau pacea lipsei ei nu trădează
Să îmi citesc toate gândurile și toate vorbele să văd ce și cine sunt
Sunt cocor ce naiba sunt
Sunt apă cu povești în care mă scald sunt om sunt pustnic sunt femeie
Ce naiba sunt
Și atunci stau... Și tot stau...
Veacuri îmi vorbesc prin trup vorbele lor molcome
Sunt mai și prea lungi în urechi îmi stă timp pierdut și timp câștigat
Constatarea îmi e un fel de amintire pe care o țin la urechi ca să nu o uit
Cerbul amintirilor mele pe care îl țin în timpan, apoi îi dau drumul
Să plece
Și atunci stau...
Solomon spunea că totul în lume este vânare de vânt
Dar pe mine cine mă vânează dacă aș fi devenit un cocor sau vânt
Cine mă vânează dacă sunt cocor sau sunt deja de vânt
Atunci stau...
Dau cu picioarele și mă joc în apa cu aur și stau...
Bănuți mi se lipesc de tălpi cocorii au plecat demult...
Solomon... Arthur... Și stau...
Dacă mă pun în apă cu trupul atunci o să îmi aduc aminte de tine
Deci nu! și stau...
Cu picioarele în apă, doar să văd dacă e adâncă
Cred că starea de zen valorează de fapt cât o mie de ani...
Dacă cumva kirinul o să treacă pe aici sau poate inorogi dacă or să treacă
O să mă ascund foarte bine
Îmi pun piciorul stâng în râu și atunci mă ascund
Apoi stau... Și stau...
Dacă un copil mă așteaptă pe-un mal
Atunci vă jur
Că nu am să mai stau cu amândouă picioarele în râu
O să vreau să văd ce e cu el
De ce e atât de drăguț
Și dacă e bine
Și am să mă străduiesc să îl duc departe de kirin și de inorog
Eu sunt complicată și lumea în care trăiesc este grea
Și complexă câteodată
Dar talpa unui copil este foarte simplă
Un copil nu are nevoie nici de Solomon nici de râul meu...
Ia să nu mai ies de aici, de sub apă...
Te-ai pierdut?
Cine ești?
Îmi pare că din ochii mei au căzut jucării
Din pomi cad uneori fructe toamna numai ca să stau, stau...
Îmi pare că se aud cocorii venind
Eu însămi sunt o jucărie
Și încerc să îmi dau seama cum naiba
Mi-s ochii cusuți.
Ai nevoie de ceva?
Cheamă un cocor, pentru că eu, din apă, nu am să ies pentru că sunt ocupată
Vezi că pe undeva sunt tot eu un cocor zbor deja cu ceilalți dar pentru tine oricând
Sunt un fel de cocor dar vin înapoi dacă cumva am învățat și să mă întorc
O să cobor din cerul albastru
Numai să mă chemi, căci atunci cobor...
Dar aici...
Sunt exact în râu dedesubt încerc un fel de camuflaj
Caut sensuri și înțelepciuni mari
Dar tu ești copilule drag atât de simplu totul este drăguț și simplu la tine
Unde vrei să ajungi și de ce ești singur
Cum?
Te-ai pierdut?
Pe mal
Nu știu dacă a plecat
Tu ești atât de simplu dar părinții tăi sunt frumoși
Și pământul stă... stă...