fără titlu
poezia
doar îmbibată ca o transfuge
de setea ramurii de liliac înclinat în cerul impecabil
asa cum cere rețeta la moartea regelui soare

nicio nuanță de gri în pasajul sălbatic spre noapte
lacul de întuneric a acoperit liniștea
piesa de schimb în afacerile cotidiene

suntem săturați plini de burta iluziei
farse diverse ne leagănă mintea

și cealaltă
sobra posibilitate
neatinsa
somatiquement solitaire

tocmai de aceea gesturile devin precise
ca un paradox manifest
participând la victoria realului
la vivacitatea lui carnasiere