În fiecare Adam izgonit există câte un răzvrătit.
Cineva care se dezice de toate.

Asemenea luminii care prin raze
Lumină fiecărui ochi în parte.
Și cum apele aceluiași izvor,
se lasă duse de brațele țărmurilor.

Adâncul nu se sfârșește în interior.

Stoluri de păsări rostogolesc umbre.
Urma umbrei se târăște rostuind amintiri
și stinge în orizonturi lumini.

Adam rămâne pronume al infinitului.
Dumnezeirea numește fiecare pronume.
Adam se roagă, mulțumește și se răzvrătește.
Rostind risipirii de dincolo de timp.