Pierd din mine strălucirea
care m-a făcut văzută.
Pierd din mine lumina
ce m-a făcut înțeleasă.

Te pierd pe tine
că-n inconștiența mea, greșesc;
și oare nu cumva, de fapt
pe amandoi ne amăgesc?

Nu-mi dau eu seama, oare
că eu a ta
și tu al meu
ar trebui să fim o veșnicie?

Eu merit suferința,
însă tu, suflet curatu,
iartă-mă pentru neștiința mea,
imploru-te,
și strălucește și mai tare, fără mine,
"LECÈšIA".