Rostogolind un bulgăre da sare
Îmi caut carne spre a o pune la păstrare
Pentru când vor veni acele vremuri grele
În care să am mâncare cât noaptea are stele.

Cu mii de turme și hambare pline, nenumărate
Să scriu și să visez pe săturate.
Să vină vizitându-mă prințese, împărătese
Cu prinți și împărați, cohorte pe alese...
Să-mi cânte harpe, trâmbițe și lire,
Să vină îngeri spre a îmi pune-n fire
Purtări dumnezeiești spre-a mă purta în toate
Ca pe un fiu ales de dincolo de moarte.

O lampă minunată să fie drobul meu,
Care sărează carnea nesfârșind trupul său,
Un minunat izvor, un soare ce lumină
Viața mea întreagă sorbind din praf de tină.

Calc peste colbul care mă poartă-n zare,
Visând că duc cu mine un bulgăre de sare.
O sare care ține întreaga lume vie
Spre a îmi dărui bogății numai mie…

Privesc în orizont. Nu trece nici o capră.
Nu mișcă nici un vultur și nici nu curge apă.
Pereți uitați prin vreme din alte timpuri tac
Păzind scheletic golul din care îmi prefac
În ochii mei hambare și grajduri și lumini
Pline de sare și alte nesfârșite priviri…

Visez că trec prin lume spre-a pune la păstrare
Carnea ei ce în mine o mâzgălesc cu sare
Pentru când vor veni acele vremuri grele
În care numai eu voi fi proprietar de stele.