Când bătrânețea își uita povara
Prin rodu-ntârziat al rugăciunii,
Se minuna de-așa lucrare Sara,
Avraam privea-nceputul promisiunii.
Iar când pe munte-n depărtări sihastre
Scâncea Isaac sub zările albastre,
În mila Ta, ne-ai dat la toți de știre
C-avem la Stânca mântuirii noastre
Miel sfânt din cer, la ultima jertfire.

S-au adunat din beznă pețitorii,
Cu vinul de rușine în pahar,
S-au înroșit de sfiiciune norii
Când, la răscruce, aștepta Tamar.
Și-atunci, degeaba am strigat „La moarte!",
Că Tu ai plâns de milă mai departe.
Și-n loc să pleci, și-n loc să spui „Destul!",
Ai scuturat pecetea de pe Carte
Când ai citit ce-ai scris pe-al Cărții sul.

Stătea Rahav pierdută la hotare,
De teama Ta, ne-a apărat hoțește –
Ne-au învățat străinii cât de mare
E Dumnezeul care Se-ngrijește.
Și, din nădejdea bobului căzut,
Ai plâns din nou și-ai mângâiat pe Rut.
Ai fost Stăpânul plin de îndurare
Și toți secerătorii au știut
Că este-un preț și o răscumpărare.

Ți-ai 'năbușit mânia și durerea,
Privind cu sete-adâncă infinitul,
Când cel în care Ți-ai găsit plăcerea
A omorât pe Urie Hetitul.
Au curs șuvoaie psalmii către cruce
Că doar atâta Îți puteam aduce.
Eram pierduți și vrednici de blestem,
În timp ce moartea se silea s-apuce
Pe Pruncul din cetatea Betleem.

Când Te-ai născut, ploua de sus cu îngeri,
Să nu Te vadă Dumnezeu cum sângeri.