din cutia albastră desenată cu nori
a scos munții
pe care i-a așezat pe piedestal
să le soarbă răcoarea,
din pahare a deșertat marea
ca și când din râuri
peștii emigrau,
poiana a desprins-o dintr-o carte
încă nescrisă
cu tot verdele ei nefiresc,
privind de la distanță
s-a lămurit asupra culorilor
în care vor zbura păsările,
când toate lucrurile erau aproape gata
s-a oprit din creație
să-și vadă oamenii
ce începuseră să strice decorul
luau pe cont propriu apele
iar din păduri scoteau animalele
pe care le ucideau între
cuvintele pe care tot el
le dăduse într-o duminică
în care se plictisise să creadă
că opera sa este perfectă.