De două zile, mamă,
Eu ți-am primit scrisoarea
Dar trebile mă cheamă
Din zori și până seara
Și n-am găsit răgazul
Să mă așez la masă
S-aprind în lampă gazul
Și să vă scriu, acasă...

E miezul nopții. Vântul
În geam ca un berbece
Lovește, iar pământul
Sub o zăpadă rece
A adormit. A moarte
Își face luna zborul,
Iar eu vă simt departe
Și mă cuprinde dorul.

Mă bucur că vi-i bine,
C-aveți provizii-n toiul
Acestei ierni haine
Și v-a ferit războiul,
Că pe aici sunt drame
Și poți oricând fi pradă
De glonț, de frig sau foame
La orice colț de stradă.

Nu-mi căina destinul
Și-nmoaie-acum dojana
C-am pus deoparte vinul
Și-i vindecată rana;
Mi-am luat palton, fac focul
Când pot, să nu m-ajungă
Răceala și-am norocul
Că mi s-a dat de muncă...

Eu mi-am urmat chemarea
Spre urbea ca o oază
Și dintr-un oarecare
Puteam s-ajung de vază,
De n-aș avea în pană
Izvor de foc și ură,
O minte năzdrăvană
Și-o blestemată gură.

Știi bine: nu mi-e teamă,
Că însuși Stalingradul
Eu l-am văzut, o, mamă
Și-acolo mi-am luat gradul,
Dar simt de la o vreme
Că-s trădător vor zice,
Că or să mă blesteme
Și or să mă ridice.

Tu să nu plângi, Mămucă
Că nu-i o tragedie
Și unde-or să mă ducă
Mai bine o să-mi fie;
Și spune-i tu lu’ Tatu
Că nu am nicio vină
Și că voi sta ca bradul
Atunci când or să vină!

Iar lu’ Măriuca-i spune,
Când o să crească mare,
C-am să mă-ntorc din lume
Pân’ la însurătoare
Și am s-o țin de mână
Când o să treacă pragul
Spre-altar, ca pe o zână,
Să-și întâlnească dragul.

Pe fratele Mihaiu
L-am prevenit în altă
Scrisoare că mi-i traiu
`N pericol și mă saltă
Vândutele jigodii,
I-am zis să se ascundă
Dar mi-a răspuns în dodii
Că „lumea e rotundă”.

Destul cu toate astea!
Se-ntorc anemici zorii
Și se pornește oastea
De fulgi cuminți din norii
De mucava să cearnă
De parcă plânge Domnul
În cea din urmă iarnă
Și mă cuprinde somnul.

Fii veselă și tare!
Transmite-i și lui Bunu’
Din parte-mi salutare!...
De n-am să fac Crăciunul
Cu voi să nu fi tristă,
Să nu stai noaptea trează
Că Dumnezeu există
E mare și veghează!