//

nu totul e despre tine/ nu totul e despre arderea interioară
precum arderea pădurilor

realitatea vine în tranșe care îți amenință
starea de bine

privesc cerul ca pe un balon scăpat de un copil

fără mamă și tată

balonul e singurul lucru pe care îl mai avea


am ales să tresar la fiecare explozie a tristeții


/ bucuria e o armă letala, atunci e un semn că
s-a mai sfârșit o clipă în care ai fost fericită /

strada se întinde ca acest poem și tu te grăbești

în loc să stai în coloana nesfârșită de mașini

în drum spre mare


orizontul se descarcă precum o cupă de escavator
peste o groapă în pământ


/ ia-mă în brațe si spune-mi că totul va fi bine
dar nu, nu e despre mine, e despre ascultarea vocii care se aude peste tot și-ți spune scrie despre asta

scrie despre copilul abandonat

adu-i balonul înapoi //


mărșăluiește zi și noapte ca o insectă în căutarea mâncării

apoi așteaptă pe cineva să te strivească un pic.

apoi nu mai vezi nimic/ ești setată pe modul

invizibil și egoist

al condiției fragile

rece și străină

a tristeții,


umanitatea care se deversează din tine

încetul cu încetul

fără să-ți dai seama


ca o zloată într-un pârâu răcoros


și începi în slow motion, ca într-un vis, să ascuți

lamele vechi ale tatălui tău

uitate într-o cutie de fier în cămară


pentru o secundă

când te-ai în oglindă


ai văzut o reflexie puțin orbitoare

a soarelui ce se izbea de ferestre


ai tresărit

și fără să știi cum

ai început să te tai.