În seara asta în fereastră
se reflectă două luni
una albă
în loc de stea
în vârful unui brad
aură făurită din marmură
cealaltă de o paloare bolnavă
aplecată deasupra unei coli albe
cum un felinar luminează o alee ninsă

între cele două luni
un chip privește-n gol
cu găvanele ochilor înconjurate de riduri
amintind de suprafața lui Marte
cei doi ochi privesc înapoi în ei
forând caută în zadar
vreo formă de viață

anunțând venirea dimineții
fereastra se colorează încet încet
în griul ecranului unui tv cu lămpi
după încheierea programului

pe aleea ninsă
mersul șchiopătat al unui câine vagabond
și urmele pașilor primilor navetiști
sunt mărturii ale existenței vieții
pe coala de hârtie
acest poem
stă mărturie a încă unei nopți albe.