plecam mai devreme din noi, mai devreme decât până atingerea,
mă-ntorceam pe la cină târzie, să-ți pipăi somnul
și da, urlam că-ți este și nu mă poți atinge
nici abia cu un deget al gândului,
că ești femeie de sfadă-ntre sfinți
iar eu doar aripă de înger pitic,
nu mi-e frică de tine, mi-e doar spaimă de amândoi
adevărat că suntem oameni dar parcă
noapte ești tu iar eu mă știu ziuă și soare adulmecat de nori,
spre mâhnire,
de ne-am da brațele am strivi pământul
și toate mormintele dintre noi