diminețile noastre subțiri
de dantelă și abur
zgomotul străzii înăbușit
spuma cafelei sclipind
ca o corolă de diamante
eram fericiți și nu știam
eram frumoși și nu ne păsa
eram nemuritori
și nu credeam
întoarce-te
aceste cuvinte
pe care abia le șoptesc
vor mai trăi încă puțin
vor mai respira
prin plămânii lor ofiliți
vor mai clipi
din pleoapele violacee
câteva ceasuri doar
până când steaua uitării
de fildeș
va răsări
apoi lunga noapte
a inimilor
poate începe