zori liniștitori se varsă blând
peste sufletul trist nedormit
ochii mei de lumini sunt flămânzi
dar parcă și cerul este cernit.

pisez în piua minții gânduri complexe
nutresc să mă împac cu soarta vitregită
spațiul zilei se umple cu albastre reflexe
doar rugăciunea îmi este întregită.

ce să fac cu dorul care se extinde?
iubitul meu îmi lipsește enorm
flăcările inimii zenitul aprinde
în raze de speranță chinul îl transform.

veghez pioasă pe-a credinței redută
iubirea mea iubite nu va fi pierdută.