Voi, galaxii mărețe, sunteți poeme-n haos,
Cu litere de stele și rime de lumini,
Pulberi de focuri vii și fără de repaus
Ce spiralați prin spații cu freamăt de nori lini !

Mulți ne-am mirat de vestea că n-ați fost totdeauna
Și că Eternul Tată v-a inventat demult -
Arhitecturi complexe, din Faceri fiind cununa
Cu care-ați fost create din geniu și tumult

Din cuiburile-acestea de focuri infinite,
El a ales un punct complex prin măreții,
Cu frumuseți nespuse, cu fasturi diferite,
Și l-a umplut cu viață prin forme zeci de mii.

Iar printre-aceste ființe exist chiar și eu - OMUL...
Deci, iată-mă! Din toate, doar eu gândesc, vorbesc.
Deci, pentru mine, Doamne, făcuși lumea și-atomul?
Chiar merit eu atâtea? Cum pot să-Ți mulțumesc?

Din toate ce-ai creat în infinitul spațiu,
Pe mine m-ai iubit cu patimă, complet,
Încât, când m-ai sculptat din tină, cu nesațiu,
Parcă-ai fi vrut, prin mine, să-Ți faci Autoportret...

Iar eu, nerușinatul, procletul și ingratul,
La prima-ademenire, pe dată Te-am trădat!
Cu mare-ndurerare, Tu mi-ai plătit păcatul
Și-atunci de lângă Tine, din Rai m-ai alungat...

Dar marea Ta iubire n-a dispărut o clipă,
Căci Fiul, rupt din Tine, prin Chipul Lui sublim,
Ne-a luat cu El păcatul, iertându-ne în pripă
Și-acum, văzându-Ți jertfa, pe veci Te proslăvim !

Glen Ellyn City, 3 Mai 2021