poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2021-04-12 | | În fiecare an am mers la mormântul tău. Tăiam țara cum m-a tăiat moartea ta, cum tai mămăliga, în bucăți fierbinți. Mormântul tău e-n pieptul cimitirului și printre generali, șoferi, bețivi și țigani îngropați tu ești o firidă de liniște. Mormântul tău e o garsonieră a potolirii. Îmi potolești bătăile de aripi care mă țin la suprafață, mănânc înghețată cu gândul la cișmigiu, mă gândesc la serile din gara de nord și cușete, când mă îmbrățișai în troleu, de la fundeni. E pace ca-n pieptul uriașului, ca pe holurile alea sinistre, ca-n traficul de vară din colentina izolată de geam și aer condiționat. Am pierdut vreo doi-trei ani, nu vreau să mă gândesc la ei. Ilie ți-a îngrijit mormântul ca și cum ți-ar face patul, ca și cum ți-ar pune ciorbă-n farfurie. Eu ți-am pus gând rău să te prind fustă, te visez noaptea pe malul mării să mă țin după tine, pace mea, Să uit de laptele bătut al lumii, de orașul care a crescut peste degetele mele până nu am mai simțit. Și mâinile au rămas ca două linii de tramvai, prinse pe veci în asfalt. Ce voiam să îți spun? Eu știu că tu nu mai ești de mult sub pământ. Că vii spre mine atunci când îmi scrijelesc drumurile către cimitir. Că, uite, după atâția ani tu tot descrești ca eu să cresc, și n-am cum altfel să nu te iubesc.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate