Când pe turlele cetății medievale
Flori de umbră, liniștite, s-au lăsat,
Sună tropot și răsună-n vale
Ca un cântec bătrânesc și măsurat.
Trec sub porțile boltite din cetate,
Pe-un cal negru, pe-un cal alb și pe-un cal murg,
Trei călări cu suflete ciudate
Și cu umbrele lungite de amurg.



Au pornit cu noaptea largă înainte:
Cântă unul ca și soarele în zori,
Altul că-nserarea pe morminte
Părăsite de iubire și de flori.
Dar al treilea cuvinte de lumină
Și de umbră nu rostește, ci, tăcut,
Își ascultă inima lui plină
De nădejdea și durerea din trecut.